REVISTA SCOLII “MARTURII”

Reviste Scolii nr 2 Boldesti-Scaieni   : Marturii Nr. 4    feb. 2011

    MIHAI EMINESCU 15 IANUARIE 1850  – 160 DE ANI DE LA NASTERE

        Eminescu si scrierile sale adresate copiilor

            Anul 1850. În zorii lui 15 ianuarie, vede lumina zilei, într-o casă botoşăneană, la Ipoteşti, noul vlăstar al familiei Eminovici, Mihai. Atunci, în miezul veacului al XIX-lea, în plină iarnă geroasă cu mantie superbă de omăt, pe cerul românesc, răsare pentru câteva clipe şi Luceafărul.
Sclipirea aurie a astrului, în acea dimineaţă fericită, era tocmai acel semn divin prevestitor, că în spaţiul spiritual al bătrânei Dacii, pe pământ mioritic s-a ivit un om de geniu: Luceafărul culturii româneşti.
Frumosul prunc Mihai, era exact ca în poveste, al şaptelea din cei unsprezece copii al lui Gheorghe Eminovici, tatăl, şi “dulcea mamă”, Raluca. Fraţii mai mari erau: Şerban, Niculae, Iorgu, Ilie şi surorile Ruxandra şi Maria care s-au prăpădit de copile şi îl urmau Aglaie, Harieta, Matei şi Vasile.
Aveau o gospodărie mare, locul unde copiii făceau pozne de-au rămas de pomină în amintirile de familie. Se ascundeau în lada de zestre a mamei, încât unul ieşise de acolo, uns ca dracul, de la lumânările de seu. În ogradă zburdalnicii se războiau cu gânsacii. Se zice ca Mihai avea o mai veche duşmănie pe acest neam păsăresc: prindea bobocii şi-i închidea în cuşcă aşteptând să cânte precum canarii.
Ba mai mult, rătăcind la lacul din codru, unde se scălda cu ceilalţi plozi, cică prindea fără frică raci, şopârle, şerpi neveninoşi şi broscoi cât palma, băgându-i în traistă şi aducându-i acasă, de se speria delicata mamă, Raluca. Împreună cu fratele Ilie, Mihai culegea melci din tufişuri şi-i înhăma cu aţişoare la cojile de nucă, zicând că-s boi tragând la car, oferind savoarea eternă a clipei în “Copii eram noi amandoi”.
Mihai avea părul negru, ochii negri, nasul potrivit, faţa smolită. La vârsta de 8 ani merge la Cernăuţi, la şcoală, unde l-a avut ca profesor pe Aaron Pumnul şi care, moare mai tarziu în braţele lui, nu înainte de a-l ruga să meargă la Blaj, “Roma mică” cum îl numea el. Imediat, Mihai Eminescu îi scrie o poezie: “ La mormântul lui Aaron Pumnul”.
La 16 ani scria poezii la revista “Familia”. Pe unde umblase îşi făcuse prieteni, dar cel mai bun prieten al lui a fost Ion Creangă. Îl cunoscuse pe învăţătorul Ion Creangă pe vremea când era revizor şcolar. Mihai, l-a îndemnat pe Ion Creangă să pună pe hârtie poveştile, povestirile şi amintirile din copilărie.
Talentat şi instruit, atras de perfecţiunea artei, deşi scria articole în multe reviste, Mihai îşi găsea timp pentru poezie, fiind permanent fascinat de colinde, doine, balade şi poveşti, pe care le culegea în peregrinările prin munţi.
Din pacate, Poetul a murit foarte tânăr, la vârsta de 39 de ani.

            În tezaurul literaturii pentru copii au pătruns, prin paginile publicaţiilor de specialitate, un mare număr de poezii valoroase si povesti ale marelui nostru poet.
  Poezia si basmele vestitului geniu oferă copilului modalitatea de excepţie pentru a-l introduce din realitatea existenţei în universul cunoaşterii. Timpul şi spaţiul sunt cele două mari dimensiuni esenţiale surprinse în imaginea limbajului artistic eminescian, prin care valorile eterne sunt concret prezentate.
  Având o tematică variată, poeziile sale dezvoltă o complexitate de idei şi sentimente şi de aceea are o deosebită valoare instructiv educativă şi artistică. Poezia Luceafarului destinată copiilor se bazează pe înţelegerea profundă a universului infantil definit prin deschidere şi cunoaştere faţă de bine şi frumos.
  Variatele forme de prezentare constituie un mijloc eficient de exersare a vorbirii elevilor, sub toate aspectele ei, pentru formarea trăsăturilor morale şi a deprinderilor pentru a-şi exprima cu uşurinţă gândurile, impresiile, redarea cursivă şi logică. Cu aceste deprinderi copilul îşi dezvoltă procesul comunicării cu cei din jur şi achiziţionează noile cunoştinţe necesare în activitatea şcolară viitoare.
  Efectul instructiv-formativ al scrierilor lui Eminescu este asigurat de imaginile poetice care sensibilizează pe micii si marii ascultători. În sufletele lor se nasc sentimente şi atitudini, se trezesc emoţii şi trăiri complexe. Astfel, în poezia “Ce te legeni”, sentimentul dominant este cel de nostalgie după anotimpul vara. Folosind momentele psihologice, interogaţia, personificarea dintre autor şi codru, Eminescu a redat prin tonalitate, trezirea unor sentimente de uşoară tristeţe, pe care le dă toamna şi apoi regretul după transformările care au loc în natură şi care determină plecarea păsărilor călătoare.
  “Revedere” este poezia care trezeşte în sufletul copiilor dragostea pentru natură, sintetizată în “codru”. Dialogul realizat între codru şi poet este redat cu multă măiestrie astfel încât copilul să vizualizeze natura cu schimbările ei ce se petrec la schimbarea anotimpurilor. La întrebările – “Cine este codrul?”, sau – “Cum vorbeşte codrul cu poetul?”, răspunsurile copiilor, de obicei, au fost:
  – “Codrul vorbeşte supărat că nu mai are păsări, ca să-i cânte şi să-l înveselească”;
– “Codrului îi este frig şi vrea să fie vară să vină păsările şi oamenii”;
– “Copacii nu vorbesc, nu plâng, le este numai frig”;
  – “Codrul plânge şi după frunze”.
  Vara este anotimpul împlinirilor prin iubire. Simbolurile romantice din poezia eminesciană redau această participare intensă a naturii. Copiii din toate clasele înţeleg bine toată această imagine după ce li se citeşte poezia “Somnoroase păsărele”, care asemenea unui cântec de leagăn cântat celor dragi inspiră liniştea pentru odihna nopţii. Poezia dezvoltă la copii sentimente de dragoste pentru natură, pentru frumos, îmbogăţeşte vocabularul, copilul îşi însuşeşte expresii noi, expresiile artistice. Multe poezii eminesciene se invata usor si datorita faptului ca au fost puse pe muzica, cu melodii extrem de armonioase, de unii dintre cei mai talentati compozitori romani.
  Memorarea poeziilor lui Eminescu pot fi realizate mai uşor dacă elevii cunosc motivul pentru care învaţă poezia, semnificaţia titlului şi câteva date referitoare la portretul poetului cu amănunte importante din viaţa lui. Gustul pentru poezia lui Eminescu se cultivă treptat, fiind condiţionat de existenţa de viaţă, de cunoştinţele copiilor. De multe ori copiii se dovedesc a fi cei mai interesaţi ascultători de poezie. Candoarea vârstei le facilitează transpunerea eminesciană.
  Colindul este o specie literară populară legată de sărbătorile Crăciunului şi ale Anului Nou, iar poetului nu numai ca ii placeau colindele,ci chiar a cules cateva. Colinda se cântă astfel încât interpretarea artistică presupune atât o formă literară cât şi o formă muzicală. “Colinde, colinde”, scrisă de Eminescu în 1878, este colindul pe care îl găsim azi în literatura pentru copii, ca steaua, care …“Luceşte pe ceruri”… în calea copiilor.
  Poetul face un apel “Colinde, colinde! / E vremea colindelor” şi-i îndeamnă pe copii să plece cu această urare strămoşească pe la casele gospodarilor. Copiii se bucură şi se pregătesc sufleteşte de dragul Mariei şi al Mântuitorului. Mesajul acestui colind cu caracter religios contribuie la trezirea şi întreţinerea relaţiei dintre copil şi forţa incomensurabilă a puterilor cereşti, a lui Dumnezeu, cu care ei comunică. De asemenea, basmele create de Eminescu au fost totdeauna citite cu multa placere de copii, in special “Fat Frumos din lacrima” ori “Calin”.  El care scrisese si cateva valoroase piese de teatru istoric si avea in proiect sa scrie cel putin o drama pentru copii, dar nu a mai apucat. O interesanta fila autobiografica gasita postum este si aceasta poezie, ,,Copii eram noi amandoi”, scrisa de Mihai Eminescu intr-un moment in care si-a adus aminte cu drag de copilaria petrecuta la Ipotesti,  cand se juca cu fratele sau Ilie, randuri ce ne amintesc si alte nazdravanii pe care le facea Mihaita in acele vremuri de neuitat:

Copii eram noi amandoi,

Frate-meu si cu mine.

Din coji de nuca car cu boi

Faceam si inhamam la el

Culbeci batrani cu coarne.

Si el citea pe Robinson,

Mi-l povestea si mie;

Eu zideam Turnul- Vavilon

Din carti de joc si mai spuneam

Si eu cate-o prostie.

Adesea la scaldat mergeam

In ochiul de padure,

La balta mare ajungeam

Si l-al ei mijloc inotam

La insula cea verde.

Din lut acolo am zidit,

Din stuful des si mare,

Cetate mandra la privit,

Cu turnuri mari de tinichea,

Cu zid impresurata.

Si frate-meu ca imparat

Mi-a dat mie solie,

Sa merg la broaste nempacat,

Sa-i chem la batalie,

Sa vedem cine-i mai tare.

……………………………………………..

Vai! Multe broaste noi am prins,

Imi pare chiar pe rege,

Si-n turnul negru le-am inchis,

Din insula cea verde.

Spre sear-am facut pace.

  Eminescu este un scriitor al tuturor varstelor, predestinat sa ramana si al tuturor timpurilor.                                       de Cristian Petru Balan